
Asteptam ca mama sa termine placinta. Intotdeauna cand ne intalnim mama face placinta. Cu branza.
Anul asta nu am mai vazut in magazia din spatele casei sacii plini cu faina. Eram obisnuita sa-i vad insirati langa perete. 8, 10 saci. Am intrebat-o pe mama de ce. Stiam ca a semanat grau. Am vandut graul, mi- a spus. Cand am nevoie de faina merg la oras si cumpar cateva kg. Trebuie timp si bani: sa te programezi la moara, sa platesti caruta, sa platesti om sa-ti care sacii, sa lasi vama la moara...nu renteaza, mama. Asa o fi. Stie ea ce stie. Dar mie o sa-mi fie dor de carutele hurducaind pe drumurile satului, cu oamenii ajutand caii sa traga de carutele pline ochi de sacii cu faina si, mai ales, o sa-mi fie dor de painea de casa pe care o facea mama cu faina aproape neagra. Calda, abia scoasa din cuptor, avea un gust minunat. Mai ales cu laptele dat de Florica.