Cum ar fi fost daca…Exercitiu de imaginatie
In iarna Revolutiei eram in ultimul an de facultate. In privinta carierei aveam terenul pregatit. Aveau grija altii. Dupa examenul de stat din vara intram in programul de stagiari de 3 ani...ca toti absolventii. Avand deja un loc de munca nu se punea problema repartitiei. Dar, ca sa obtin un post sigur intr-un oras cum era Galatiul am fost sfatuita (mituita , mai bine zis), de oameni "de bine" din intreprindere, sa ma inscriu in partid. Am facut-o. Avantajele erau evidente. Postul, in primul rand. Apoi, a fi membru de partid imi aducea un numar de puncte (multe) in programul de apartamente. Eram printre primii. Ma si visam, singura stapana pe un apartament de 2 camere in IC Frimu. Ca inginer intr-o firma de utilaje grele pentru combinatul siderurgic aveam ce face. Utilajele se stricau tot timpul. Strungaria mergea la foc continuu. Relevee de facut toata ziua. Ar mai fi fost lucrarile speciale pentru primariile bogate din judet. Directorul era prieten cu toti primarii. Le facea orice doreau. Ca avea cu cine si cu ce...
M-as fi maritat? Nu stiu. Poate ca da. Cu S. In toti anii de facultate nu i-am acordat nicio sansa. Ori de cate ori a incercat l-am oprit cu o singura privire. Ar fi facut orice pentru mine. Dar nu-mi pasa. Decat cu el mai bine singura. Acum doi, trei ani am aflat ca-i tot singur…nu s-a insurat niciodata. Daca n-ar fi fost 1989 poate ca…eram sotia, poate fericita, poate nu, a lui S, cu o casa de vacanta la Piatra Neamt unde parintii lui S aveau o vila. Am fi strans bani de-o Dacie. Pentru vacantele la Mamaia si la munte. Poate si de-o vacanta scurta la Varna, in tara vecina, Bulgaria. Si bani la CEC. Toata lumea avea bani la CEC. Cecuri de 5000. Poate castigam Dacia.
Copii? Mai mult ca sigur. Un baiat si o fata.. Neaparat in aceasta ordine. De un lucru sunt sigura. Acesti copii ai mei, virtuali, ar fi facut scoala. Ceea ce nu pot spune ca fac copiii mei reali…Nu s-ar fi pus problema meditatiilor inca din scoala generala...
As fi fost fericita? Poate da, poate nu. N-am de unde sti. Ceea ce stiu e ca nu regret nimic...Ba e ceva. Faptul ca am pierdut orasul. Poate ca nu de tot.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu