Întâlnire pe graniţă

Am plecat din Kaprun spre granţa cu Ungaria pe la 4 pm. La 10 seara ne-am oprit într-un sătuc austriac la primul hotel ieşit in cale. A doua zi am constatat că ne aflam chiar pe graniţă. Ne pregăteam să urcăm în maşină când vedem că se apropie de noi un bărbat solid însoţit de un băieţel de vreo 7 ani. A vazut maşina cu numar de România şi ne-a întrebat dacă e pe drumul bun spre Gratz. Era. Omul se întorcea din ţară unde-şi petrecuse concediul. Fusese miner şi plecase în Spania în urmă cu 8 ani. Acum se întorcea acasă, în Spania. Lucrează la o fabrică de echipamente IT. E mulţumit. Se descurcă binişor. În ţară i-a rămas doar mama. Pe ea n-a reuşit s-o ia cu el. Fraţii sunt tot in Spania. Şi o mătuşă. Ne întrabă curios ce facem.- Şi noi, în concediu, răspunde soţul meu.- Vai, ştiţi cum e în ţară? spune omul. E jale, frate! O să vedeţi când ajungeţi.Soţul meu păstrază tăcerea o clipă. Suficient ca să-mi dau seama că-i e jenă să-i spună omului că noi n-am plecat din ţară, aşa, ca el.- Noi locuim în ţară, spune până la urmă. Am fost în concediu. În Austria. Ştim cum e în ţară.Omul ne priveşte mirat. Cu milă. Aşa cum te uiţi la un sinucigaş şi nu înţelegi de ce face, ce face.- Aaa...înţeleg!Ne luăm "la revedere" şi ne vedem fiecare de drumul lui. Aşa cum ni l-am ales.