Revin cu poveşti din concediu. Pentru început Kaprun - Austria unde am urcat la cele două lacuri de acumulare. Pe pliant scria că-i tur cu autobuzul şi funicularul. De jos, de la baza muntelui, nu mi-am dat seama ce înseamnă asta. Autobuzul urcă pe o şosea în care încape numai el. Atât e de îngustă. E ca şi cum faci Transfăgarăşanul pe un singur fir de şosea, fără parapeţi de protecţie, cu haul cascându-se pe o parte. Se urcă de la 1060 m la 1200 m mai mult prin tunele. Apoi se urcă la 1640m cu funicularul...e o senzaţie copleşitoare. Deja aveam un ghem greu în stomac. Te urci din nou în autobuz. În drum e primul lac, mai micuţ, Stausse Wasserfallboden. Am vazut şi o lăptărie. Staţia terminus e la 2040m. Cam friguţ. Stausse Mooserboden e un lac măricel. Iţi ia 2 ore să-l înconjori la pas. Pe munţii din jur se vede zapadă. Gheaţă, mai bine zis. Murdară. Veche, rămasă de iarna trecută. Am asistat şi la câteva zboruri făcute de un elicopter care urca materiale de construcţie la o cabană aflată la 2802m. Abia se zărea cabana construită pe un colţ semeţ de stancă. Am întâlnit şi o echipă de filmare de la noi. 2 băieţi şi o fată. Nu ştiu pentru ce televiziune lucrează. Reporterul ni s-a părut cunoscut. Am tras cu urechea şi am aflat că-l cheamă Răzvan. La coborâre a fost mai rău ca la urcare. Dar aş face din nou drumul. Merită! Mai multe poze, aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu